Testul realizat de Epirus (SUA) arată o direcție tot mai importantă în apărarea anti-dronă: când bruiajul nu mai funcționează (anti-jamming sau control pe fibră), trebuie „lovită” platforma, nu legătura.
Leonidas trece dincolo de bruiajul clasic al dronelor
Epirus spune că sistemul său cu microunde de mare putere, Leonidas, a neutralizat o dronă controlată prin cablu de fibră optică (nu prin radio).
De ce contează: multe sisteme anti-UAS se bazează pe război electronic (jamming/spoofing) ca să întrerupă comanda și video-ul. La dronele FPV pe fibră, comanda și imaginea merg prin cablu, deci „nu au ce să bruiezi” în aer.
Leonidas schimbă ținta: nu atacă legătura, ci drona. Trimite impulsuri electromagnetice direcționate către electronica de la bord. Dacă energia „se cuplează” în cablaje, antene sau circuite, poate provoca:
- erori temporare (resetări, pierdere de senzori, blocaje de control)
- defecte la managementul energiei (căderi de tensiune, opriri)
- în unele cazuri, avarii permanente
Un detaliu practic: „neutralizat” nu înseamnă mereu „căzut instant”. Unele drone pot intra în failsafe (de exemplu menținere/întoarcere), iar efectul poate depinde de cât timp rămâne ținta în fascicul și de cât de bine e protejată electronica.
Epirus subliniază că folosește radiație neionizantă. Asta reduce un tip de risc (ionizare), dar nu elimină pericolul: la puteri mari pot apărea efecte prin încălzire și inducție electrică. În exploatare, astfel de sisteme cer de regulă:
- zone de excludere în direcția de tragere
- proceduri clare de orientare (mai ales lângă propriile echipamente)
- coordonare cu alte emisii (comunicații, radar, EW) ca să limiteze perturbările
Matricea fazată ajută la focalizare, ceea ce poate reduce efectele în afara axei, dar nu le face „zero”.
Cum funcționează platforma Leonidas
Leonidas este o armă cu energie dirijată pe microunde de mare putere, în stare solidă. În loc de un singur „foc”, emite impulsuri foarte scurte, repetate rapid, și poate orienta fasciculul electronic fără să miște antena.
Cheia este digital beamforming: ajustând faza și temporizarea pe fiecare element al antenei, sistemul poate „modela” fasciculul și îl poate repoziționa foarte repede. Asta ajută contra țintelor mici și rapide, unde timpul dintre detecție și impact e scurt.
În practică, performanța nu depinde doar de emițător. Contează mult lanțul complet detectează–identifică–urmărește–angajează: linie de vedere, urmărire stabilă și reguli de angajare care evită ținte „prietene” sau infrastructură critică.
Moduri de operare și opțiuni de desfășurare
Epirus oferă Leonidas în variante fixe și mobile (montat pe vehicul sau instalat pentru apărarea unui perimetru).
- Mod cu fascicul îngust: energie concentrată pe o țintă, util în spațiu aerian aglomerat sau lângă obiective sensibile.
- Mod cu fascicul larg: acoperă un volum mai mare pentru a angaja mai multe drone (de exemplu roi).
- Mod în rețea: integrare cu comandă și control pentru detecție/urmărire/angajare cu mai multă automatizare.
Într-o demonstrație anterioară, sistemul a fost prezentat împotriva unui roi de drone „convenționale”. Testul mai recent vizează ținte care nu depind de radio - exact categoria unde bruiajul ajută puțin sau deloc.
Un compromis important: energia dirijată poate reduce consumul de muniții, dar cere infrastructură (putere electrică, răcire, mentenanță) și o integrare bună cu senzori. În multe scenarii, rămâne complementară interceptării cinetice, nu un înlocuitor complet.
De ce e atât de greu să oprești dronele pe fibră optică
Dronele FPV pe fibră folosesc un cablu subțire care se derulează în zbor; prin el trec video, comenzi și telemetrie. Pentru că nu se bazează pe radio, devin greu de oprit cu tactici clasice de interferență.
În conflicte precum războiul din Ucraina, astfel de drone au fost folosite la recunoaștere și lovituri de precizie. Relatări din teren indică utilizări cu raze de până la circa 50 km, ceea ce poate împinge riscul spre rute logistice, depozite și zone care înainte erau relativ „mai greu de atins” de drone mici.
Consecința pentru apărare: poți vedea și urmări drona, dar negarea legăturii radio nu produce efect. De multe ori rămâne opțiunea cinetică (armament), care poate fi scumpă, limitată de stocuri și riscantă în zone urbane (ricoșeu, schije, căderi de proiectile).
O greșeală frecventă în planificare e să tratezi „anti-jamming” și „pe fibră” ca același lucru. Anti-jamming încă folosește radio (doar mai robust). Fibră înseamnă, în esență, altă clasă de problemă.
Închiderea golului cu energie dirijată
Armele cu energie dirijată precum Leonidas încearcă să închidă acest gol schimbând ținta: de la semnal la hardware. În loc să încurce comunicațiile, urmăresc să degradeze componentele critice ale dronei.
| Tip de amenințare | Metodă de control | Contramăsură (tipică / Leonidas) |
|---|---|---|
| Dronă FPV standard | Legătură radio | Bruiaj (jamming), spoofing GPS / Disrupție cu microunde a electronicii |
| Dronă FPV pe fibră optică | Cablu de fibră | Opțiuni limitate, adesea foc cinetic / Microunde de mare putere direcționate |
| Roi de drone | Radio în rețea | Bruiaj de zonă, tunuri AA / Impulsuri electromagnetice cu fascicul larg |
În planificare apare un trade-off clar: HPM poate susține multe angajări repetate fără „a consuma rachete”, dar cere energie, răcire și un cadru de utilizare sigur (inclusiv deconfliction cu propriile sisteme).
Siguranță, efecte colaterale și utilizare în lumea reală
Orice sistem care emite energie concentrată ridică probleme de efecte colaterale. Epirus accentuează radiația neionizantă și fasciculele direcționale, dar în teren contează regulile de operare.
„Neionizant” nu înseamnă „inofensiv”: pot apărea efecte prin încălzire și inducție în conductori, în funcție de putere și durata expunerii. În practică, asta înseamnă de obicei:
- sectoare de tragere bine definite și controlul accesului
- distanțe de siguranță și interdicții pe axa fasciculului
- verificarea impactului asupra electronicii proprii (radare, comunicații, senzori) și asupra echipamentelor sensibile din zonă
În mediul urban există un avantaj: oprirea unei drone fără proiectile poate reduce riscul de schije și ricoșeu. Dar eficacitatea rămâne condiționată de geometrie (linie de vedere), timp de menținere în fascicul și „întărirea” țintei (ecranare, filtre, redundanțe).
Limitări realiste: mobilitatea e influențată de alimentare și răcire; terenul poate masca ținte; iar unele drone pot necesita mai mult timp în fascicul sau angajări repetate. Scalarea e la fel de mult logistică și mentenanță, cât e performanță „pe poligon”.
Ce fac, de fapt, armele cu microunde de mare putere
Armele cu microunde de mare putere (HPM) diferă de lasere: în loc să ardă/taie prin energie termică concentrată pe un punct, urmăresc să perturbe electronica prin impulsuri electromagnetice.
Când impulsurile se cuplează în cabluri, antene sau trasee de circuit, pot induce tensiuni și curenți nedoriți. Efectele variază de la defecțiuni temporare (resetări, pierderea senzorilor, erori de control) până la avarii permanente. Protecțiile la supratensiune pot fi depășite sau se pot degrada în timp, crescând vulnerabilitatea la angajări repetate.
Platformele militare critice tind să fie mai bine protejate. În schimb, dronele mici bazate pe componente comerciale (foarte comune în FPV) au adesea protecții reduse, deci sunt ținte mai plauzibile pentru HPM - inclusiv când controlul este pe fibră.
Posibile utilizări mai largi și riscuri
În afara unui război activ, se discută utilizări pentru protejarea aeroporturilor, centralelor electrice și clădirilor guvernamentale, inclusiv desfășurări temporare la evenimente mari. În context civil (UE/România), utilizarea ar fi, în practică, strict controlată: reguli de siguranță, regim de spectru și responsabilitate pentru interferențe, cu autorizări și coordonare instituțională.
Riscurile rămân reale: utilizarea slab controlată poate perturba comunicații sau echipamente industriale și, în anumite scenarii, poate afecta dispozitive medicale din apropiere. Mai există și problema responsabilizării: daunele produse de o emisie „invizibilă” pot fi greu de atribuit și demonstrat.
Demonstrația Epirus se potrivește într-o schimbare mai amplă: pe măsură ce dronele devin mai puțin dependente de radio (anti-jamming sau fibră), apărarea caută tot mai mult să atace direct platforma, nu doar legătura. Sisteme precum Leonidas sunt un răspuns posibil - promițător în anumite scenarii, dar cu cerințe operaționale și limite care nu dispar în lumea reală.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu