Acesta nu este obuzierul clasic pe șenile care înaintează încet până își ocupă poziția. Cel mai nou tun al Germaniei, RCH‑155, este un sistem pe roți, digital și foarte mobil, conceput să lovească adânc în teritoriul inamic și apoi să dispară de pe radar în câteva secunde.
Doctrina de artilerie a Germaniei trece la o treaptă superioară
Nou-înființatul Batalion 215 Artilerie, dislocat la cazarma Rommel din Augustdorf, marchează un punct de cotitură pentru Bundeswehr. Sub comanda locotenent-colonelului Fabian Kolbe și atașată Brigăzii 21 Blindate, unitatea este prima din Germania construită în mod specific în jurul RCH‑155.
Mesajul de la Berlin este direct: artileria lentă și grea cedează locul tunurilor mobile care pot trage, se pot deplasa și pot supraviețui pe un câmp de luptă saturat de drone și rachete de precizie.
RCH‑155 îmbină puterea de lovire a unui obuzier de 155 mm cu viteza unui vehicul de luptă pe roți, urmărind să tragă, să se reloce și să evite loviturile de ripostă în mai puțin de jumătate de minut.
Montat pe șasiul Boxer 8×8, Obuzierul Telecomandat 155 (RCH‑155) poate atinge viteze de până la 100 km/h pe șosea și poate parcurge circa 700 km fără realimentare majoră. Asta le oferă comandanților acoperire pe întregul teatru de operații, nu doar pe o linie de front îngustă.
„Monstrul de artilerie” 8×8 construit pentru lovituri la 54 km
În centrul sistemului se află un tun de 155 mm/L52, similar ca calibru cu obuzierele NATO de vârf, dar integrat într-o turelă complet telecomandată. Tunul poate trage proiectile standard de 155 mm până la aproximativ 40 km și muniții specializate cu bătaie lungă – precum V‑LAP sau proiectile de tip Vulcano – până la circa 54 km.
Această rază le permite echipajelor germane să lovească posturi de comandă, noduri logistice sau situri de apărare antiaeriană adânc în spatele liniilor inamice, adesea fără a intra în observația directă a adversarului.
Cu muniție inteligentă, RCH‑155 poate transforma un singur vehicul ascuns într-un „lunetist” cu bătaie lungă pentru artilerie.
Putere de foc și viteză: cifrele-cheie
- Calibru: 155 mm/L52
- Rază maximă cu muniție cu bătaie lungă: aproximativ 54 km
- Cadență de tragere: până la 9 lovituri pe minut cu încărcător automat
- Echipaj: 2 operatori într-o cabină blindată
- Viteză pe șosea: până la 100 km/h
- Autonomie operațională: în jur de 700 km fără realimentare majoră
- Protecție: nivel STANAG 4, rezistând la explozii echivalente cu 10 kg TNT sub carenă
- Timp de la oprire la primul foc: aproximativ 20 de secunde
- Timp de părăsire a poziției după tragere: circa 10 secunde
Încărcătorul automat face „munca grea”: se pot trage până la nouă proiectile într-un minut, cu un mod MRSI (Multiple Rounds Simultaneous Impact) care permite secvențierea mai multor traiectorii astfel încât proiectilele să lovească în același moment. Efectul poate copleși o zonă-țintă înainte ca apărătorii să înțeleagă ce se întâmplă.
Întrecerea contra-bateriei
RCH‑155 este adesea comparat cu celebrul obuzier german pe șenile PzH 2000. Sistemul mai vechi are putere de foc și blindaj impresionante, dar cântărește mult mai mult și accelerează mai lent. Pe un câmp de luptă modern, acele secunde contează.
Odată ce sateliții sau radarele de contra-baterie detectează o poziție de tragere, sistemele inamice pot calcula locația și pot lansa o lovitură de ripostă în câteva minute, uneori chiar mai puțin. Această realitate stă la baza designului RCH‑155.
De la rularea pe drum la deschiderea focului și apoi din nou în mișcare în aproximativ jumătate de minut – sistemul este construit în jurul ideii că supraviețuirea ține de sincronizare, nu doar de blindaj.
Șasiul Boxer poate fi transportat pe cale ferată pe distanțe mari și, la nevoie, poate fi transportat aerian cu aeronave militare de transport greu. Asta înseamnă că o baterie de artilerie germană poate fi redislocată în Europa mult mai ușor decât o unitate similară pe șenile.
Artilerie conectată pentru un câmp de luptă conectat
La suprafață, RCH‑155 arată ca un tun convențional pe roți. Avantajul real stă în coloana sa vertebrală digitală.
Sistemul este integrat în arhitectura NATO de comandă în rețea. Poate primi coordonate ale țintelor de la drone, sateliți, aeronave de recunoaștere sau radare terestre și apoi poate calcula o soluție de tragere fără linie de vedere directă.
Fiecare vehicul devine, practic, un nod într-o „rețea de foc” mai largă. Mai multe baterii răspândite pe sute de kilometri își pot coordona misiunile de foc, fie concentrând efectele asupra unei ținte critice, fie angajând simultan mai multe obiective.
Un batalion construit ca banc de probă pentru „artileria agilă”
Batalionul 215 Artilerie este organizat în jurul a trei baterii de foc echipate cu vehicule RCH‑155, sprijinite de o baterie de suport responsabilă de mentenanță, muniție și logistică. Organizarea urmează standardele NATO, ceea ce facilitează integrarea unității în brigăzi multinaționale.
Echipajele sunt instruite pentru terenuri foarte diferite: câmpii deschise în Europa de Est, păduri care blochează linia de vedere și zone semi-urbane unde se amestecă drone, civili și război electronic.
Pentru Bundeswehr, acest batalion are și rol de laborator. Vor fi dezvoltate și rafinate tactici pentru a testa cât de departe poate merge modelul „trage și pleacă” (shoot‑and‑scoot) și cum interacționează acesta cu tancurile, infanteria și unitățile aeriene într-un conflict cu ritm rapid.
De la Berlin la Kyiv și Londra: un sistem pregătit pentru export
Germania nu păstrează conceptul RCH‑155 doar pentru sine. Ucraina și-a arătat deja interesul, considerând artileria foarte mobilă vitală împotriva focului rusesc de contra-baterie și a munițiilor rătăcitoare (loitering). Și Regatul Unit a analizat opțiuni de obuziere pe roți, pe măsură ce își modernizează propriile forțe de artilerie.
Berlinul plănuiește să achiziționeze aproximativ 168 de sisteme RCH‑155 pentru propriile forțe. În același timp, Germania intenționează să își extindă flota de obuziere PzH 2000 de la 134 la aproximativ 166 de unități, creând un mix de artilerie pe șenile și pe roți.
Artileria reactivă cu bătaie lungă adaugă încă un strat. Treizeci și șase de lansatoare M270 MARS și viitorul proiect EuroPULS ar trebui să ofere efecte până la circa 500 km. Combinat cu RCH‑155, acest lucru le oferă planificatorilor europeni un spectru continuu de sprijin prin foc, de la linia frontului până la ținte strategice în adâncime.
Date-cheie despre RCH‑155
| Caracteristică | Valoare |
|---|---|
| Calibru | 155 mm / L52 |
| Rază maximă (muniție cu bătaie lungă) | aproximativ 54 km |
| Cadență de tragere | până la 9 lovituri pe minut |
| Echipaj | 2 operatori |
| Viteză maximă | aproximativ 100 km/h (șosea) |
| Autonomie operațională | aproximativ 700 km |
| Nivel de protecție | STANAG 4 (împotriva exploziilor și armelor ușoare) |
| Timp până la primul foc | aproximativ 20 de secunde |
| Timp de părăsire a poziției de tragere | aproximativ 10 secunde |
Lecții din Ucraina și logica „descurajării mobile”
Impulsul Germaniei pentru un tun pe roți, conectat în rețea, reflectă lecții dure din războiul din Ucraina. Pozițiile de artilerie staționare sunt localizate rapid și lovite. Dronele planează deasupra câmpului de luptă, căutând fulgerele la gura țevii și semnăturile termice. Rachete ieftine, ghidate, pot sosi în câteva minute.
În aceste condiții, supraviețuirea înseamnă mișcare constantă, controlul emisiilor și ferestre scurte de tragere. RCH‑155 este încercarea Germaniei de a transpune aceste lecții în hardware și doctrină înainte să fie prea târziu.
Concepte care merită explicate: MRSI și războiul centrat pe rețea
MRSI – Multiple Rounds Simultaneous Impact – este un exemplu bun despre cum tehnologia schimbă tacticile. În locul unei salve îndelungate, tunul trage mai multe proiectile pe traiectorii diferite într-un interval scurt. Toate lovesc aproape simultan zona-țintă, reducând șansa ca trupele să se adăpostească sau vehiculele să se disperseze.
Războiul centrat pe rețea este un alt termen care modelează acest sistem. În loc să acționeze ca un tun de sine stătător, RCH‑155 se bazează pe date din multe surse. Un operator de dronă poate observa o baterie rusă. Un radar urmărește traiectoria proiectilelor. Software-ul transformă aceste intrări în coordonate. Câteva secunde mai târziu, un tun german aflat la 40 km distanță primește o misiune de foc și angajează ținta – fără ca cineva de la sol să o vadă cu ochiul liber.
Riscuri, limite și scenarii viitoare
Dependența puternică de rețele digitale vine cu riscuri. Bruiajul, atacurile cibernetice sau sateliții distruși ar putea perturba legăturile de date care alimentează RCH‑155. Echipajele au nevoie, în continuare, de instruire pentru a opera cu informații degradate, folosind hărți, observare convențională și misiuni de foc planificate din timp.
Există și problema costului și a volumului. Obuzierele de înaltă tehnologie sunt scumpe, iar războaiele de uzură consumă tunuri și țevi într-un ritm surprinzător. Statele europene vor trebui să echilibreze mărimea flotei, capacitatea industrială și constrângerile bugetare dacă vor suficient de multe RCH‑155 încât să conteze într-un conflict major.
Într-un scenariu de criză în zona baltică, de exemplu, câteva astfel de sisteme ar putea fi trimise rapid pe calea ferată sau pe calea aerului pentru a întări aliații NATO. Odată ajunse, ar putea livra foc în adâncime, schimbând constant pozițiile de-a lungul rețelelor rutiere, complicând orice încercare a unui adversar de a le neutraliza cu drone sau rachete.
RCH‑155 nu înlocuiește tancurile sau infanteria. În schimb, urmărește să le ofere o „umbrelă” de putere de foc, mobilă și rapidă, care poate ajunge mult dincolo de linia de contact, folosind raza, viteza și datele drept principalele sale scuturi.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu