Olanda vrea să dezvolte propria rachetă de croazieră asemănătoare cu Tomahawk.

Guvernul olandez tocmai a transmis un mesaj tranșant industriei sale de apărare: loviturile la distanță lungă nu mai pot depinde exclusiv de bunăvoința străină sau de portofolii de comenzi suprasolicitate.

Țările de Jos trec la securizarea puterii de foc cu bătaie lungă

Haga lansează un program național ambițios de rachetă de croazieră, inspirat de Tomahawk-ul american, cumpărând în același timp arma americană în număr semnificativ. Abordarea pe două direcții urmărește să acopere rapid un gol imediat în puterea de foc olandeză și, în același timp, să construiască o alternativă autohtonă care poate fi produsă mai repede și la costuri mai mici.

La târgul de apărare NEDS din Rotterdam, secretarul de stat pentru Apărare, Gijs Tuinman, a stabilit un calendar agresiv. El a oferit industriei olandeze șase luni pentru a prezenta un concept concret pentru o nouă rachetă de precizie cu bătaie lungă.

Arma trebuie să lovească departe, să lovească precis, să fie ușor de construit în serii mari și să rămână sub control național din prima zi.

Tuinman a încadrat efortul ca răspuns la o piață globală a armamentului saturată. Cumpărătorii europeni stau la coadă pentru rachete americane și britanice, în timp ce liniile de producție sunt deja supraîncărcate de cererea Ucrainei și de tensiunile din Indo-Pacific. Țările de Jos nu mai vor să aștepte la coada acelei liste.

Un „Tomahawk național, dar mai ieftin”

Viitoarea rachetă de croazieră olandeză nu își propune să depășească Tomahawk-ul la capitolul sofisticare. Scopul este un design mai simplu, care să poată fi industrializat rapid și actualizat frecvent, fără a depinde de ciclurile de livrare/omologare americane sau britanice.

Potrivit brief-ului inițial prezentat la NEDS, racheta ar trebui să:

• Oferă lovituri de precizie cu bătaie lungă împotriva țintelor terestre și, posibil, navale
• Rămână robustă și fiabilă, cu mentenanță minimă
• Fie suficient de accesibilă ca preț pentru a fi cumpărată și lansată în număr mare
• Folosească componente ce pot fi procurate sau produse în interiorul Europei
• Susțină upgrade-uri frecvente de software și hardware din laboratoarele olandeze

Ministerul olandez al Apărării vrea să găzduiască integral lanțul pe plan intern: proiectare, software, integrare, testare și modernizări la mijlocul duratei de viață. Controlul local asupra codului și electronicii este văzut ca la fel de valoros ca oțelul și combustibilul.

Ancorând proiectul pe sol olandez, Haga speră să accelereze ciclurile de inovare și să evite așteptarea de ani pentru aprobări străine.

În practică, asta ar putea însemna o rachetă cu rază ceva mai scurtă sau cu mai puține opțiuni de încărcătură de luptă decât cele mai noi modele americane, dar care poate fi introdusă în serviciu în cantități mai mari și ajustată rapid împotriva noilor sisteme de apărare antiaeriană.

Cumpărăm Tomahawk acum, construim un rival mai târziu

În timp ce programul intern pornește de la planșetă, Țările de Jos își asigură o soluție operațională de tranziție. Guvernul a fost de acord să cumpere până la 175 de rachete de croazieră Tomahawk din Statele Unite pentru aproximativ 2,19 miliarde USD, circa 1,9 miliarde EUR la cursurile actuale.

Acordul acoperă diferite variante ale Tomahawk-ului, precum și software-ul, instruirea, piesele de schimb și suportul necesare pentru a le menține în serviciu ani la rând. Țările de Jos vor deveni una dintre puținele marine europene cu o rachetă de croazieră de lovire în adâncime comparabilă cu cea folosită de SUA și Regatul Unit în conflictele recente din Irak, Siria și Libia.

Mai întâi fregatele, apoi submarinele

Marina Regală a Țărilor de Jos (Koninklijke Marine) plănuiește să înarmeze cele patru fregate de apărare antiaeriană din clasa De Zeven Provinciën cu Tomahawk. Navele sunt deja echipate cu lansatoare verticale Mk 41 fabricate în SUA, ceea ce face integrarea relativ simplă.

O lansare de test inițială de pe fregata Zr.Ms De Ruyter, în largul coastei Norfolk, a validat deja integrarea. Primele Tomahawk-uri sunt așteptate să intre în flotă din 2028, oferind marinei olandeze capacitatea de a lovi ținte aflate la sute de kilometri în interiorul uscatului, de pe mare.

Platformă	Tip de rachetă	Intrare planificată în serviciu
Fregate clasa De Zeven Provinciën	Tomahawk (SUA)	Din 2028
Viitoarele submarine clasa Orka	JSM–SL european (planificat)	În jur de 2032

Pentru viitoarele sale submarine din clasa Orka, Țările de Jos privesc spre o soluție diferită: Joint Strike Missile – Submarine Launched (JSM–SL), un program european. Programul, condus de compania norvegiană Kongsberg împreună cu alți parteneri, urmărește să ofere o nouă generație de rachete cu bătaie lungă ce pot fi lansate din tuburi de torpile.

JSM–SL este așteptată în jurul anului 2032. Odată operațională, combinația dintre nave de suprafață echipate cu Tomahawk și submarine înarmate cu JSM ar oferi Țărilor de Jos o capacitate stratificată de lovire la distanță lungă, atât în domeniul de suprafață, cât și în cel subacvatic.

Un pariu strategic pe independența industriei de apărare

În spatele avalanșei de anunțuri se află un calcul strategic clar. Loviturile de precizie la distanță lungă nu mai sunt văzute ca un lux rezervat marilor puteri, ci ca o cerință de bază pentru statele europene de mărime medie. Invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat valoarea capacității de a lovi depozite de muniții, posturi de comandă și baze aeriene mult dincolo de linia frontului.

Haga își dorește această capacitate, consolidând în același timp baza industrială de apărare internă. O rachetă de croazieră autohtonă reușită ar alimenta comenzi pentru ani de zile către companii olandeze din electronica de apărare, propulsie, software și integrare pe nave.

Dacă industria olandeză poate livra un „Tomahawk accesibil” pentru export, influența țării ar putea depăși efectivele sale militare relativ modeste.

Un astfel de sistem s-ar conecta și la o dezbatere europeană mult mai amplă: dacă eforturile ar trebui reunite într-o familie comună de rachete cu bătaie lungă sau dacă fiecare națiune ar trebui să-și ruleze propriul program național. Franța și Regatul Unit colaborează deja la unele proiecte de rachete, în timp ce Germania și alte state își privesc propriile inițiative.

Ambiții de export și politică europeană

Pentru Țările de Jos, potențialul de export contează. O rachetă de croazieră de „nivel de intrare”, cu preț sub ofertele americane și fără a fi împovărată de regulile stricte de export ale Washingtonului, ar putea atrage clienți în Europa Centrală, Scandinavia și, posibil, în Orientul Mijlociu sau Asia.

Totuși, această ambiție se lovește de o realitate inconfortabilă. Multe țări europene, confruntate cu nevoi operaționale urgente, cumpără astăzi de la furnizori americani, în loc să aștepte un deceniu pentru noi proiecte europene. Strategia olandeză încearcă să acopere acest gol: cumpărăm american acum, construim olandez pentru următorul val de cerere.

Riscul este că, până când un sistem național va fi gata, piața este deja saturată cu alte soluții europene sau cu noi proiecte americane. Gestionarea calendarului va fi la fel de critică precum ingineria în sine.

De ce rachete de croazieră, nu doar drone?

Un punct-cheie în argumentația lui Tuinman este că rachetele de croazieră încă fac lucruri pe care dronele nu le pot face. Dronele sunt mai ieftine și mai consumabile, dar suferă din cauza bruiajului, a încărcăturilor utile limitate și a dependenței de legături de comunicații ce pot fi întrerupte.

Rachetele de croazieră moderne, în schimb, pot zbura jos, pot urma relieful, pot folosi navigație inerțială și ghidaj satelitar și pot transporta focoase mai grele. Sunt mai greu de interceptat decât multe drone și nu necesită control continuu din partea unui operator după lansare.

Cerința olandeză subliniază o armă capabilă să străpungă apărări antiaeriene avansate, acolo unde aeronavele fără pilot ar putea fi orbitate sau doborâte.

Într-un conflict de mare intensitate împotriva unui adversar statal echipat cu radare moderne și rachete sol-aer, un arsenal mixt de drone, rachete de croazieră și rachete balistice oferă comandanților mai multe opțiuni. Țările de Jos urmăresc în mod clar să acopere intern cel puțin o parte din acest spectru.

Ce înseamnă de fapt „bătaie lungă” și „rachetă de croazieră”

Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu jargonul, o rachetă de croazieră este, în esență, o aeronavă fără pilot „împachetată” într-un corp de rachetă. Are aripi, un motor și un sistem de ghidaj care îi permit să zboare sute de kilometri la altitudine relativ joasă către o țintă programată.

„Bătaie lungă” în doctrina occidentală se referă, de regulă, la distanțe de câteva sute de kilometri și dincolo. Datele publice despre Tomahawk indică de obicei o rază de aproximativ 1.000–1.600 km, în funcție de versiune și încărcătură. Un design național olandez s-ar putea să nu atingă aceste valori, dar chiar și o rază de 500–800 km ar extinde dramatic puterea de lovire olandeză.

Astfel de distanțe ridică întrebări politice. Orice rachetă care poate zbura adânc în țările vecine declanșează dezbateri despre controlul escaladării, regulile de angajare și controlul armamentelor. Guvernele europene se confruntă tot mai mult cu dilema unde să traseze liniile roșii după prăbușirea mai multor tratate privind rachetele, moștenite din Războiul Rece.

Posibile scenarii viitoare pentru utilizarea olandeză

În practică, rachetele de croazieră olandeze vor fi probabil integrate ferm în planificarea NATO. În timpul unei crize pe flancul estic al alianței, fregate olandeze în Marea Baltică sau Marea Nordului ar putea primi misiuni de neutralizare a unor situri radar, baze aeriene sau noduri de comandă care sprijină un atac.

La o scară mai mică, Țările de Jos ar putea contribui și la operațiuni multinaționale în afara Europei, așa cum au făcut în trecut în Orientul Mijlociu și în Cornul Africii. A avea propriile rachete de croazieră îi oferă Hăgăi mai multă greutate la masa negocierilor când sunt stabilite misiunile și alocate țintele.

Există și utilizări mai puțin vizibile. Armele cu bătaie lungă oferă descurajare pur și simplu prin existența lor. Potențialii adversari trebuie să le ia în calcul în planificare, ceea ce poate influența modul în care își poziționează propriile resurse și dacă decid să testeze limitele NATO.

În același timp, stocurile mari de rachete de precizie sunt scumpe de întreținut și necesită modernizări periodice. Echilibrarea investițiilor între armele de vârf și munițiile de bază, precum proiectilele de artilerie, va rămâne o problemă bugetară constantă pentru planificatorii olandezi.