Anul a început cu Gaza și Libanul în flăcări, s-a mutat către o confruntare deschisă cu Iranul și s-a încheiat cu Israelul mizând masiv pe lasere, vehicule autonome și pe legături tot mai profunde – însă politic complicate – cu Washingtonul.
Presiunea de pe mai multe fronturi remodelează postura de război a Israelului în 2025
La începutul lui 2025, armata Israelului nu se mai concentra pe un singur teatru. Gaza, Libanul, Siria și Iranul cereau atenție, direct sau indirect.
Operațiunile din Gaza s-au prelungit încă un an, Israelul urmărind să dezmembreze rețelele Hamas îngropate sub zone civile dense. De-a lungul frontierei de nord, Hezbollah a menținut o presiune constantă prin rachete, proiectile și foc antitanc, forțând desfășurări israeliene continue.
În același timp, riscul unei ciocniri mai ample cu Iranul plana asupra aproape fiecărei decizii militare. Milițiile sprijinite de Iran în Siria și Irak, precum și sprijinul Teheranului pentru Hezbollah, însemnau că până și încăierările locale aveau miză regională.
Israelul a dus un război urban de uzură în Gaza, o confruntare tensionată în Liban și o campanie aeriană de înaltă tehnologie împotriva Iranului, toate într-un singur an.
Această suprasolicitare operațională a afectat calendarele de achiziții, ciclurile de instruire și chiar diplomația. Fiecare achiziție majoră de armament era acum încadrată de o întrebare directă: putea ajuta într-o ciocnire bruscă, la mare distanță, cu Iranul, în timp ce susține în continuare luptele zilnice din Gaza și de-a lungul frontierei nordice?
Buldozere autonome și blindate robotizate pe linia frontului
Una dintre cele mai izbitoare caracteristici ale lui 2025 a fost cât de vizibil au trecut sistemele fără echipaj de la poligoane de testare la lupta reală.
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au convertit tot mai mult platforme îmbătrânite și vulnerabile în „cai de povară” telecomandați. Două vehicule au simbolizat această schimbare: transportorul blindat M113 și masivul buldozer blindat D-9.
Transformarea vehiculelor depășite în roboți consumabili
M113, considerat de mult timp învechit, a găsit o a doua viață ca transportor operat de la distanță. Echipajele puteau rămâne la adăpost în timp ce vehiculul transporta provizii, evacua răniți sau testa străzi capcanate cu dispozitive explozive.
Buldozerul D-9, puternic blindat dar de obicei cu operator la bord, a fost reconfigurat pentru operare de la distanță în demolări cu risc ridicat și misiuni de degajare a rutelor în labirintul urban din Gaza.
- M113-urile au trecut de la transportul de trupe la platforme fără echipaj pentru logistică și sprijin.
- D-9-urile au eliminat explozibili și baricade fără a pune un operator în cabină.
- Sistemele asistate de IA au semnalat locuri suspecte și potențiale zone de ambuscadă.
Oficialii din apărare au susținut că aceste conversii reduc pierderile și accelerează operațiunile în zone dense. Criticii au avertizat că îndepărtarea operatorilor de la fața locului riscă o dependență excesivă de senzori și algoritmi, care încă pot interpreta greșit medii umane complexe.
Laserele trec de la PowerPoint la pre-deplasare
Dacă 2024 a fost despre promisiuni, 2025 a fost anul în care programul israelian de lasere s-a apropiat de realitatea operațională.
Sistemul Iron Beam, dezvoltat de Rafael ca partener al Iron Dome, a trecut de ultima fază-cheie de testare înainte de desfășurarea planificată. Conceput ca interceptor de rază scurtă, în linie de vizare, folosește fascicule laser de înaltă energie pentru a distruge rachete, drone și proiectile de mortar.
Laserele nu vor înlocui Iron Dome, dar sunt gândite să preia loviturile mai ieftine, pe distanțe mai scurte, și să reducă povara financiară.
Conceptul este simplu: folosești „împușcături” laser eficiente ca preț împotriva amenințărilor de nivel inferior, astfel încât rachetele interceptoare scumpe să fie rezervate pentru salve mai mari și ținte mai complexe. În practică, tehnologia se lovește de o fizică dificilă.
Distanța, vremea și problema „timpului pe țintă”
Laserele trebuie să rămână pe țintă suficient timp pentru a arde învelișul sau componentele critice. Vremea nefavorabilă – praf, fum, umiditate, ploaie – degradează fasciculul. Asta este o problemă serioasă în medii precum Gaza sau sudul Libanului, unde lupta ridică frecvent resturi și fum.
Cu toate acestea, planificatorii israelieni văd laserele ca parte a unei arhitecturi de apărare stratificate.
| Sistem | Tip | Rol principal |
|---|---|---|
| Iron Dome | Interceptor cu rachete | Rachete cu rază scurtă și unele drone |
| Iron Beam | Laser de înaltă energie | Interceptare la rază foarte scurtă, eficientă ca preț |
| David’s Sling | Interceptor cu rachete | Amenințări cu rază medie și rachete de croazieră |
Pe lângă Iron Beam la sol, Elbit Systems a avansat cu un concept de laser aeropurtat care, teoretic, ar putea angaja amenințări de deasupra stratului de nori și ar extinde zonele de acoperire. Programul rămâne într-o etapă mai timpurie, dar a atras un interes intens din partea SUA.
Legăturile cu SUA: fricțiune politică, îmbrățișare militară strânsă
Schimbările de la Washington în 2025 au planat asupra aproape fiecărei discuții strategice la Ierusalim. Liderii israelieni au sperat că administrația Trump, instalată la putere, va avea mai puține critici publice privind operațiunile din Gaza și Siria decât avusese administrația Biden.
În practică, anul a produs o imagine mai nuanțată. SUA au continuat să ofere informații, ajutor militar și acoperire politică pe chestiuni-cheie, în timp ce, discret, au împins Israelul să limiteze daunele colaterale în Gaza și să evite erori de calcul cu Siria și Iranul.
Realimentatoare KC‑46A și ecuația Iranului
Un simbol concret al acestei cooperări strânse a fost decizia Israelului de a achiziționa realimentatoare aeriene Boeing KC‑46A suplimentare. Aceste cisterne extind raza de acțiune a avioanelor de vânătoare israeliene cu mii de kilometri, permițând opțiuni de lovire la mare distanță împotriva Iranului sau a altor ținte îndepărtate.
Flota KC‑46A susține capacitatea Israelului de a lansa operațiuni susținute mult dincolo de granițele sale, chiar dacă o asemenea lovitură nu este planificată public.
Achiziția s-a potrivit cu o integrare mai profundă în Comandamentul Central al SUA (US Central Command), care coordonează acum planificarea în Orientul Mijlociu. Exercițiile comune au exersat apărarea aeriană combinată, lovituri de precizie la mare distanță și securitate maritimă, subliniind cât de interconectate au devenit structurile de forțe ale SUA și Israelului.
Embargouri, auto-suficiență și exporturi record
Pe măsură ce criticile la adresa campaniei din Gaza s-au intensificat, mai multe guverne au anunțat că vor opri sau restricționa exporturile de armament către Israel. Aceste decizii au fost adesea simbolice sau limitate ca amploare, dar au declanșat o dezbatere strategică: cât de independent poate fi, în realitate, sectorul de apărare al Israelului?
Israelul produce deja o proporție remarcabilă din propriile sisteme-cheie, de la drone și muniții de precizie la radare și rețele de apărare antiaeriană. Când importă platforme majore, precum corvetele Sa’ar 6 sau avionul de luptă F‑35, de regulă le echipează cu senzori, arme și software indigene.
Adevăratele puncte de presiune se află în categorii specifice de muniții, aeronave și componente de vârf, zone în care Israelul încă se bazează pe furnizori americani sau europeni.
În pofida reacțiilor politice și a discuțiilor despre embargouri, exporturile israeliene de apărare au ajuns la aproximativ 14,7 miliarde de dolari, un record pentru al treilea an la rând.
Peste jumătate dintre aceste contracte din 2024–2025, ca valoare, au implicat cumpărători europeni care încercau să refacă stocurile după sprijinirea Ucrainei și pentru a atinge țintele de pregătire NATO. Pentru firmele israeliene, asta a însemnat să gestioneze angajamente grele de export, în timp ce grăbeau livrarea de echipamente către propriile forțe armate, în mijlocul luptelor active.
Războiul limitat din iunie cu Iranul: o vitrină pentru puterea aeriană cu rază lungă
Momentul militar definitoriu al lui 2025 a venit în iunie, când Israelul a lansat o campanie aeriană concentrată de 12 zile împotriva Iranului, după confruntări în escaladare.
Loviturile au început cu atacuri asupra unor figuri de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și apoi s-au mutat către infrastructura legată de proiectele nucleare și de rachete ale Iranului. Operațiunea a urmărit să degradeze apărarea antiaeriană, să izoleze baze-cheie și să trimită un semnal clar privind disponibilitatea Israelului de a acționa singur, dacă este necesar.
Ofițeri veterani au comparat aspecte ale campaniei cu loviturile aeriene preventive din 1967 care au deschis Războiul de Șase Zile, combinate cu lovirea metodică văzută în Războiul din Golf din 1991. Munițiile ghidate cu precizie, războiul electronic și schimbul de informații în timp real cu SUA au jucat roluri centrale.
Pentru Israel, campania a inversat un narativ apărut din războiul de uzură din Gaza, unde progresul părea lent, iar tehnologia uneori părea tocită de tuneluri și adversari cu mijloace „low-tech”. Împotriva unui adversar statal cu apărare antiaeriană formală, forțele aeriene ale țării au părut din nou extrem de eficiente.
Riscuri, scenarii și ce ar putea aduce 2026
Amestecul de lasere, sisteme fără echipaj și putere aeriană avansată care a definit 2025 a ridicat și noi întrebări despre escaladare și etică.
Un scenariu care îi îngrijorează pe planificatori implică un baraj masiv de drone și rachete de pe mai multe fronturi – Gaza, Liban, Siria și poate Irak – sincronizat cu atacuri cibernetice asupra rețelei electrice a Israelului. Laserele ar putea ajuta la interceptarea unora dintre dronele și rachetele mai ieftine, dar limitele de linie de vizare și sensibilitatea la vreme ar fi puse la încercare de un asemenea atac complex.
O altă preocupare este cât de repede avansează capabilitățile autonome. Buldozerele telecomandate de azi și ajutoarele de țintire bazate pe IA ar putea evolua în sisteme care selectează și lovesc ținte cu din ce în ce mai puțină supraveghere umană. Această traiectorie aduce avantaje operaționale, dar și dileme legale și morale, mai ales în zone urbane aglomerate.
Pentru cititorii care încearcă să descifreze jargonul, câțiva termeni contează. Apărarea aeriană stratificată se referă la sisteme suprapuse care protejează împotriva diferitelor tipuri de amenințări la distanțe variate, nu la un singur „scut magic”. Laserele de înaltă energie sunt arme care folosesc lumină concentrată pentru a avaria ținte, dar efectul lor în lumea reală depinde puternic de distanță, atmosferă și alimentarea cu energie. Realimentarea aeriană le permite avioanelor de luptă să rămână mai mult în aer și să ajungă la ținte îndepărtate prin completarea combustibilului de la o cisternă în zbor, aspect central pentru orice operațiune ipotetică împotriva Iranului.
Pe măsură ce se apropie 2026, Israelul pariază că un amestec al acestor tehnologii – lasere, platforme fără echipaj, senzori activați de IA și capacitate de lovire la mare distanță – poate compensa presiunea unei confruntări susținute pe mai multe fronturi. Dacă acest pariu va rezista în următoarea criză majoră va modela nu doar securitatea Israelului, ci și direcția viitoare a războiului de înaltă tehnologie în întreaga regiune.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu