Avionul naval F/A-XX primește finanțare completă din partea Congresului, dar există o condiție.

Lawmakers susțin zgomotos, pe hârtie, avionul naval de generație următoare F/A-XX, în timp ce Pentagonul continuă să prioritizeze vânătorul de generația a șasea al Forțelor Aeriene, F‑47. Rezultatul este un amestec confuz de sprijin politic, bani limitați și îngrijorare tot mai mare cu privire la faptul dacă portavioanele SUA vor avea aeronavele de care au nevoie în anii 2030.

Congresul spune „finanțare integrală” – cifrele spun altceva

Cel mai recent proiect al Legii de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) pentru 2026, negociat de reprezentanți ai Camerei și ai Senatului, a fost prezentat cu o afirmație izbitoare: atât F/A‑XX al Marinei, cât și F‑47 al Forțelor Aeriene ar primi „finanțare integrală” ca parte a unui pachet de peste 38 de miliarde de dolari pentru dezvoltare, achiziții și modernizări de aeronave.

La prima vedere, Congresul semnalează că ambele programe de vânători de generația a șasea sunt prea critice ca să fie lăsate în urmă.

Totuși, când analiștii au intrat în detaliile textului, povestea a părut mult mai puțin generoasă. Proiectul rezervă în continuare doar 74 de milioane de dolari pentru F/A‑XX în anul fiscal 2026. Această sumă coincide cu cererea inițială a Pentagonului: să finalizeze lucrările curente de proiectare și apoi să pună programul în conservare.

Contrastul este puternic dacă îl comparăm cu mișcarea anterioară a Comisiei pentru Alocări din Senat. Senatorii au propus aproximativ 1,4 miliarde de dolari pentru F/A‑XX anul acesta, o sumă aliniată cu lista Marinei de „priorități nefinanțate” și mult mai apropiată de ceea ce ar arăta un impuls real spre prototipare și dezvoltare timpurie.

Așadar, eticheta de „finanțare integrală” din fișa informativă a comisiei Camerei pare acum mai degrabă branding politic decât realitate bugetară, cel puțin deocamdată.

De ce a încercat Pentagonul să înghețe F/A‑XX

Preferința Pentagonului a fost clară de luni de zile: să meargă „all in” pe F‑47 al Forțelor Aeriene și să pună F/A‑XX pe pauză. Oficialii de rang înalt din domeniul apărării susțin că baza industrială nu poate accelera simultan două programe majore, extrem de complexe, de vânători, fără întârzieri, creșteri de costuri sau ambele.

Linia oficială este că sectorul aerospațial american poate avansa rapid doar cu un singur vânător de generația a șasea la un moment dat, iar Casa Albă a ales F‑47.

Boeing și Northrop Grumman concurează pentru F/A‑XX al Marinei, după ce Lockheed Martin ar fi fost scos din competiție mai devreme în acest an. Boeing conduce și programul F‑47, fapt care alimentează îngrijorări legate de consolidare și de pârghii în piața vânătorilor.

Prin reducerea F/A‑XX la un simbolic „închidere” a proiectării, de 74 de milioane de dolari, Pentagonul a încercat să elibereze terenul pentru Forțele Aeriene. Pariul este că focalizarea resurselor pentru a face F‑47 corect din prima va reduce riscul tehnic și de calendar, iar lecțiile din acel program pot alimenta ulterior efortul Marinei.

F‑47: scump, ambițios și sub lupă

Congresul nu aprobă automat planul F‑47. Același proiect NDAA care vorbește despre „finanțare integrală” cere și un raport detaliat privind efortul Forțelor Aeriene pentru vânătorul de generația a șasea până în martie 2027.

Legiuitorii vor claritate asupra mai multor puncte:

• Cerințele sistemului și cum va fi folosit efectiv F‑47 în luptă
• Costurile, calendarul și nevoile de finanțare proiectate pentru 2028–2034
• Calea de achiziție – „middle tier” rapid sau program major tradițional
• Cum și unde vor fi bazate aeronavele
• Implicații pentru construcții, instruire și personal
• Planuri de integrare a unităților Gărzii Naționale Aeriene și ale Rezervei

Forțele Aeriene au avansat un minim de 185 de aeronave, practic o înlocuire unu-la-unu a flotei F‑22 Raptor. Asta pare deja strâns într-un viitor în care apărarea antiaeriană a Chinei și numărul ei de vânători cresc rapid.

Prețul este un alt semnal de alarmă. Estimări publice sugerează că fiecare F‑47 ar putea costa de circa trei ori media unui F‑35, potențial aproape 300 de milioane de dolari pe avion. Detalii cheie ale programului, inclusiv curbele de achiziție, rămân clasificate, iar chiar Forțele Aeriene și-au descris planurile pentru forța de vânători cu rază lungă ca fiind aspirative, nu garantate.

Ce este cu adevărat în joc pentru Marină

Marina, în schimb, a fost neobișnuit de publică în privința frustrării față de pauza F/A‑XX. Lideri de rang înalt susțin că aripile aeriene de pe portavioane vor rămâne în urmă față de amenințările chineze dacă vor rămâne centrate doar pe F/A‑18E/F Super Hornet modernizate și pe F‑35C.

Șefii Marinei spun că orice decolează de pe un portavion în anii 2030 trebuie să poată supraviețui adânc în interiorul zonelor moderne de acoperire ale rachetelor și totuși să lovească înapoi.

Șeful Operațiunilor Navale, amiralul Daryl Caudle, a descris o „curbă a amenințării” în care capabilitățile SUA încep să rămână în urmă în unele domenii. El a presat Pentagonul să se miște rapid cu F/A‑XX, spunând că avioanele de pe portavioane au nevoie de rază, stealth și extindere a senzorilor pentru a pătrunde în spațiu aerian puternic apărat și a închide lanțuri de distrugere la distanțe mari.

Mixul actual al portavioanelor – Super Hornet susținute de F‑35C – este puternic astăzi, dar limitat ca rază și supraviețuire împotriva rețelelor chineze de apărare antiaeriană de top. Cu cât F/A‑XX întârzie mai mult, cu atât Marina trebuie să se bazeze mai mult pe modernizări incrementale și tactici creative pentru a rămâne competitivă.

Industria spune că poate gestiona ambele avioane

Afirmația Pentagonului că industria nu poate susține programe paralele de generația a șasea a întâmpinat rezistență deschisă din partea contractorilor principali. Liderii Boeing au argumentat deja că pot livra atât F‑47, cât și F/A‑XX. Northrop Grumman s-a alăturat acum acestui cor.

Northrop Grumman insistă că este „gata de execuție” pentru F/A‑XX chiar astăzi și vrea ca beneficiarul să știe că există capacitate.

În spatele acestui mesaj public stă o îngrijorare mai amplă: dacă doar o singură linie majoră de vânători avansează rapid, cealaltă poate rămâne în urmă ani de zile, poate goli echipe și facilități și, în final, poate deveni mai greu și mai scump de repornit. Capacitatea industrială nu este un robinet care poate fi deschis și închis fără consecințe.

Autorizare vs alocare: capcana legală

Chiar dacă NDAA va trece în cele din urmă cu limbaj favorabil F/A‑XX, asta nu livrează automat bani. În bugetarea SUA, legile de autorizare stabilesc politica și plafoanele; legile separate de alocare (appropriations) repartizează efectiv fondurile.

Pas	Ce face
NDAA (autorizare)	Definește programe, plafoane și cerințe de raportare; semnalizează priorități.
Legea de alocări (appropriations)	Oferă liniile reale de finanțare; poate diferi de cifrele din NDAA.

NDAA încă are nevoie de adoptare finală în ambele camere și de semnătura președintelui. Apoi, alocatorii trebuie să decidă dacă urmează viziunea anterioară a Senatului de 1,4 miliarde de dolari pentru F/A‑XX, rămân la 74 de milioane sau aterizează undeva între. Până când acest al doilea pas nu se întâmplă, următorul vânător al Marinei rămâne în limbo.

De ce contează calendarul pentru avioanele de generația a șasea

Atât F‑47, cât și F/A‑XX sunt concepute pentru operațiuni în anii 2030 și dincolo de ei, împotriva adversarilor echipați cu sisteme dense de apărare aeriană integrată, vânători avansați și rachete anti-navă cu rază lungă. Se așteaptă, de asemenea, să opereze alături de roiuri de aeronave fără pilot, formând așa-numite rețele de luptă aeriană de tip „familie de sisteme”.

Întârzierile de acum se propagă în acel viitor. Dacă F/A‑XX alunecă cu câțiva ani în urma calendarului Forțelor Aeriene, grupările de portavioane ar putea întâlni o fereastră în care nu au un vânător cu pilot cu adevărat supraviețuitor și cu rază mare. Acea lacună ar pune mai multă presiune pe sisteme fără pilot și pe arme standoff și ar putea tenta rivalii să testeze hotărârea SUA în regiuni contestate.

În schimb, a avansa agresiv cu ambele programe fără management atent aduce propriile pericole: cerere concurentă pentru ingineri specializați, poligoane de testare și facilități de fabricație clasificate; vârfuri suprapuse ale costurilor; și risc mai mare ca unul sau ambele avioane să lovească obstacole tehnice care erodează încrederea pe Capitol Hill.

Concepte-cheie din spatele luptei politice

Câțiva termeni stau în centrul acestor dezbateri și modelează cum evoluează programele:

• Achiziție „middle tier” – o rută mai rapidă care sare peste unele etape tradiționale pentru a livra prototipuri și capabilitate timpurie mai repede, schimbând o parte din certitudinea inițială pe viteză.
• Achiziție majoră de capabilitate – calea clasică, puternic structurată, a Pentagonului, cu multiple faze definite și mai multă supraveghere; adesea mai lentă, dar cu controale mai stricte.
• Zonă de angajare a armelor (weapon engagement zone) – volumul de spațiu aerian în care sistemele inamice pot detecta, urmări și trage asupra unei aeronave, un factor cheie pentru cerințele de stealth și rază.

Cererea legiuitorilor de claritate asupra căii pe care o urmează F‑47 sugerează preocupări mai largi: dacă mergi prea repede cu o arhitectură complet nouă, costurile pot exploda; dacă mergi prea încet, avionul riscă să sosească depășit.

Ce ar putea însemna asta pe puntea unui portavion în viitor

Imaginați-vă un portavion american în Pacificul de Vest la mijlocul anilor 2030. Dacă F/A‑XX a sosit, avioanele sale stealth, cu rază lungă, ar putea decola cu rachete avansate lansate din aer, ar lucra alături de drone „loyal wingman” și ar împinge adânc spre teritoriul chinez, rămânând în afara celor mai dense „pânze” de rachete.

Dacă programul șchioapătă sau rămâne subfinanțat, același portavion ar putea depinde de F‑35C la limita razei lor, susținute de avioane cisternă vulnerabile la rachetele inamice, și de Super Hornet care ar necesita rute creative pentru a evita cele mai grele apărări aeriene. Armele anti-navă cu rază lungă și bombardierele bazate la sol ar conta în continuare, dar lovitura directă a portavionului ar fi mai constrânsă.

Un astfel de scenariu modelează retorica Marinei la Washington. Pentru liderii navali, F/A‑XX nu este un adaos de lux la F‑47. Este o plasă de siguranță împotriva riscului de a fi depășit la rază și la senzori exact în mediile în care portavioanele ar trebui să conteze cel mai mult.

Deocamdată, F/A‑XX stă într-un spațiu stânjenitor: susținut zgomotos de părți ale Congresului, subfinanțat în cele mai recente cifre și prins între dorința strategică pentru două avioane avansate și instinctul birocratic de a alege un singur câștigător pe rând.